Terenul de sport modernizat toamna trecută în parcul de pe Bulevardul Ștefan cel Mare a fost vandalizat. Una dintre porțile din aluminiu a fost ruptă și doborâtă la pământ. Reprezentații Serviciului Amenajare Zone de Agrement spun că din informațiile pe care le au de la câțiva copii din zonă, poarta ar fi fost vandalizată noaptea de un grup de tineri care consumaseră alcool. Totuși, la Poliția Locală nu a fost făcută nicio sesizare cu privire la acest incident, din partea vreunui cetățean din zonă, așa că fapta rămîne deocamdată nepedepsită.
Reamintim că în luna septembrie, primăria a modernizat șapte terenuri de sport, destinate destinate iubitorilor de fotbal, baschet și tenis, cu toate dotările specifice fiecărui sport. Lucrările au vizat zona Aleii de sub Tâmpa, parcul de pe Bulevardul Ștefan cel Mare și parcul de pe strada Soarelui. În parcul de pe Bulevardul Ștefan cel Mare, pe o suprafață de 35×25 m, a fost amenajat acest teren de joc multifuncțional, cu gazon artificial, destinat în special fotbalului. Terenul poate fi folosit în întregime pentru un meci sau se poate juca minifotbal, pe lățime, fiind astfel disponibile două suprafețe de joc.
Porțile au fost dotate cu plase textile și au fost montate și coșuri de baschet. Din păcate, din cauza duratei procedurii de achiziție, cel mai probabil pe terenul de sport vor fi montate din nou porțile vechi, din fier, care, în ciuda vârstei, și-au dovedit longevitatea în fața atacurilor unor tineri certați cu regulile bunului simț.
Publicitate
Comentarii (0)
Trebuie să fii autentificat pentru a putea lăsa un comentariu.
Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!
Mihaela Parghel
Alte știri de interes
12 NOIEMBRIE 2026
Efectul reorganizării administrative propuse de Dragoș Benea: Ghimbavul, cel mai bogat oraș din România, declasat de la oraș-aeroport la comună-aeroport?
12 NOIEMBRIE 2026
Cine dezamorsează „bombele“ trecutului? Pompierii pirotehniști de la ISU Brașov, în misiune la Cârța
12 NOIEMBRIE 2026
Șercaia rămâne 6 ore în beznă vineri, pentru curățenia de sub liniile electrice
Abonare Newsletter
Fii la curent cu cele mai noi știri! Te anunțăm când apare ceva important.
Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!