BrasoV Metropolitan
Brașov Metropolitan ›Prima Pagina › Toate balastierele din județul Brașov, la control,...

Toate balastierele din județul Brașov, la control, după dezastrele din timpul codului roșu   

S
De Sebastian Aldea
04 IULIE 2018
Publicitate Reclamă
Toate balastierele din județul Brașov, la control, după dezastrele din timpul codului roșu   
Prefectul județului Brașov, Marian Rasaliu, a anunțat miercuri, că în timpul ședinței Comitetului Județean pentru Situații de Urgență de mâine vor fi controlate toate balastierele din județ, pentru a se vedea dacă acestea funcționează legal. „Din comisia care se va ocupa de aceste verificări vor face parte reprezentanți ai Autorității Naționale pentru Resurse Minerale, ai Sistemului de Gospodărire a Apelor și ai Gărzii Naționale de Mediu. Va fi verificată în teren fiecare exploatare, pentru a se vedea dacă sunt respectate condițiile prevăzute în autorizații”, a anunțat prefectul. Decizia le-a fost comunicate primarilor din judeţ de reprezentantul Guvernului în teritoriu, care le-a și cerut sprijinul în acest sens. Întrebat dacă aceste controale au vreo legătură cu prăbușirea podului de la Budila, Rasaliu a răspuns că „podul în cauză a fost dat în folosință în anul 1939 și avea durata de viață de 50 de ani”. Totuși, potrivit unor surse, excavatoarele care scoteau balast din albie puteau fi văzute în vecinătatea podului de la Budila. O astfel de campanie a fost derulată și de fostul prefect al județului, Mihai Mohaci, însă situația în teren nu s-a schimbat foarte mult. De asemenea, trebuie precizat că acea campanie a fostului prefect Mihai Mohaci, lansată public, şi cu presa alături, nu s-a mai lăsat şi cu o prezentare a concluziilor. 
Publicitate Reclamă

Comentarii (0)

Trebuie să fii autentificat pentru a putea lăsa un comentariu.

Autentificare

Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!

S
Sebastian Aldea

Alte știri de interes

Pompierii din Victoria trec pe energie solară: o nouă investiție de peste 300.000 de lei, finanțată din Fondul pentru Modernizare
12 NOIEMBRIE 2026

Pompierii din Victoria trec pe energie solară: o nouă investiție de peste 300.000 de lei, finanțată din Fondul pentru Modernizare

Covăsnenii ar putea deveni brașoveni. Preluarea județului Covasna este propusă de europarlamentarul PSD Dragoș Benea
12 NOIEMBRIE 2026

Covăsnenii ar putea deveni brașoveni. Preluarea județului Covasna este propusă de europarlamentarul PSD Dragoș Benea

Literele de pe Tâmpa se luminează în albastru: un gest pentru cei care luptă să respire
12 NOIEMBRIE 2026

Literele de pe Tâmpa se luminează în albastru: un gest pentru cei care luptă să respire