BrasoV Metropolitan
Brașov Metropolitan ›Educație › Un consilier local PNL cere creşă pentru antepreşc...

Un consilier local PNL cere creşă pentru antepreşcolari şi o masă caldă pentru elevii din Săcele

Mihaela Parghel
De Mihaela Parghel
06 SEPTEMBRIE 2019
Publicitate Reclamă
Un consilier local PNL cere creşă pentru antepreşcolari şi o masă caldă pentru elevii din Săcele
Un consilier liberal de la Săcele propune un proiect pilot pentru elevii din localitate, care să primească o masă caldă la şcoală, zilnic, pe perioada anului şcolar. Ciprian Niţescu (foto dreapta), actual consilier local, spune că aceasta ar o metodă de reducere a absenteismului în toate şcolile din municipiul, în contextul în care, unele măsuri similare de atragere a elevilor spre unităţile de învăţământ, au fost promovate, în ultima perioadă, mai mult pentru zona Gârcini, unde există probleme sociale grave, recunoscute de toată lumea. 
„Ne gândim să propunem în Consiliul Local un proiect pilot pentru o masă caldă la şcoală, şi în plus, să creăm şi o structură de tip after-school. pentru masa caldă ne gândim să apelăm la cantina de ajutor social, care are capacitatea necesară de a răspunde unei cereri de acest fel şi poate furniza şi la preţ mai mic decât o firmă oarecare de catering. Pentru asta însă, va trebui ca ea să capete un statut juridic”, a declarat consilierul local săcelean Ciprian Niţescu.
Consilierul local vorbeşte şi despre necesitatea unei infrastructuri pentru învăţământul şcolar şi antepreşcolar la Săcele, un municipiu care „a pierdut trenul fondurilor europene, la acest capitol”.
„Pentru învăţământul preşcolar şi antepreşcolar, la Săcele avem nevoie de o creşă. Există un proiect de creşă prin GAL (Grupul de Acţiune Locală, n. r.) Gârcini, dar aceasta va deservi doar zona inclusă în Strategia de dezvoltarea locală. Au fost până acum două apeluri pentru construirea de creşe, unul în aprilie –iulie 2018, altul noiembrie 2018 – martie 2019, pe Axa 10, pentru 6-7 milioane euro, dar am pierdut acest tren. Condiţia era să fie inclusă în Strategia de Dezvoltare Urbană şi este, dar administraţia locală nu a aplicat. De asemenea, se putea depune o cerere de finanțare prin PNDL, la fel ca la Ghimbav şi la Codlea, dar se pare că Primăria Săcele nu e mare fan fonduri”, a încheiat consilierul local Ciprian Niţescu.
Publicitate Reclamă

Comentarii (0)

Trebuie să fii autentificat pentru a putea lăsa un comentariu.

Autentificare

Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!

Mihaela Parghel

Alte știri de interes

Flacăra olimpică va ajunge la Brașov, de la Roma, pentru FOTE 2027
12 NOIEMBRIE 2026

Flacăra olimpică va ajunge la Brașov, de la Roma, pentru FOTE 2027

Schimbări pe Linia 24 RATBV: autobuzele circulă pe traseu scurtat, iar 3 stații vor fi suspendate temporar
11 NOIEMBRIE 2026

Schimbări pe Linia 24 RATBV: autobuzele circulă pe traseu scurtat, iar 3 stații vor fi suspendate temporar

Alertă la Brașov! Bărbat de 85 de ani, dispărut din Poiana Mărului. Poliția Brașov cere ajutorul populației
11 NOIEMBRIE 2026

Alertă la Brașov! Bărbat de 85 de ani, dispărut din Poiana Mărului. Poliția Brașov cere ajutorul populației