BrasoV Metropolitan
Brașov Metropolitan ›Prima Pagina › Ziua Internațională a Primatelor, sărbătorită la G...

Ziua Internațională a Primatelor, sărbătorită la Grădina Zoologică Brașov

O
De Otilia Comsa
29 AUGUST 2025
Publicitate Reclamă
Ziua Internațională a Primatelor, sărbătorită la Grădina Zoologică Brașov

Pe 1 septembrie 2025, între orele 10:00 și 16:00, Grădina Zoologică Brașov îi așteaptă pe vizitatori cu un program special dedicat Zilei Internaționale a Primatelor. Evenimentul le va oferi participanților ocazia să descopere cele patru specii de primate aflate în colecția zoo: capucinul cu fața albă, colobusul alb-negru, macacul cu coadă de leu și lemurul cu coadă inelată.

Programul cuprinde activități educative și interactive pentru toate vârstele:

  • 10.00 – 11.00 – „De vorbă cu îngrijitorii”: discuții directe cu personalul de specialitate, care va împărtăși informații despre primate și va răspunde întrebărilor vizitatorilor.
  • 11.00 – 12.30 – „La mulți ani, colobuși, capucini, lemuri și macaci!”: copiii și părinții vor pregăti „cadouri delicioase” pentru animalele sărbătorite.
  • 12.30 – 16.00 – Jocuri tematice: activități distractive menite să explice nevoile și amenințările cu care se confruntă speciile de primate.

„Ziua Internațională a Primatelor este pentru noi nu doar un moment de sărbătoare, ci și o ocazie de a vorbi despre responsabilitatea pe care o avem față de animalele aflate în pericol. La Grădina Zoologică Brașov, această misiune este dublată de expertiza medicului nostru veterinar, care face parte din comisiile a două programe europene pentru protecția speciilor (EEP – EAZA Ex-situ Programme), respectiv a lemurului cu coadă inelată și a macacului coadă de leu, două specii amenințate cu dispariția și care se regăsesc în colecția noastră. Implicarea sa directă în aceste programe coordonate de Asociația Europeană a Grădinilor Zoologice și a Acvariilor ( EAZA)  ne oferă șansa de a contribui activ la conservarea acestor specii de primate la nivel internațional.” - Alin Pânzaru, director Grădina Zoologică Brașov, a declarat Alin Pânzaru, directorul Grădinii Zoologice Brașov.

Publicul este invitat, de asemenea, să sprijine activ programele de conservare prin campania „Adoptă la zoo, conservă în natură”. Detalii despre procedurile de adopție se găsesc pe site-ul oficial zoobrasov.ro sau direct la personalul grădinii.

Activitățile se vor desfășura în zona țarcului primatelor, însă organizatorii precizează că programul poate suferi modificări în funcție de condițiile meteo.

Publicitate Reclamă

Comentarii (0)

Trebuie să fii autentificat pentru a putea lăsa un comentariu.

Autentificare

Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!

O
Otilia Comsa

Alte știri de interes

Spitalul din Făgăraș angajează: două posturi de asistent medical și unul de îngrijitor, scoase la concurs
10 NOIEMBRIE 2026

Spitalul din Făgăraș angajează: două posturi de asistent medical și unul de îngrijitor, scoase la concurs

Scandalul legii partidelor lovește la vârful AEP: Nicușor Dan l-a eliberat din funcție pe vicepreședintele Cosmin-Gabriel Popp
10 NOIEMBRIE 2026

Scandalul legii partidelor lovește la vârful AEP: Nicușor Dan l-a eliberat din funcție pe vicepreședintele Cosmin-Gabriel Popp

Elevi din Brașov au gătit pentru invitații de la Palatul Cotroceni: „Dualul formează profesioniști“
10 NOIEMBRIE 2026

Elevi din Brașov au gătit pentru invitații de la Palatul Cotroceni: „Dualul formează profesioniști“